Postări

Se afișează postări din noiembrie 24, 2020

Anchetă în Săcele, după un omor

Imagine
Este anchetă în județul Brașov, pentru omor, după ce o femeie în vârstă de 65 de ani, cunoscută ca neavând adăpost, a fost găsită decedată în scara unui bloc din Săcele. Polițiștii săceleni au fost sesizați duminică, 22 noiembrie, cu privire la descoperirea cadavrului, în scara blocului, iar la fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și medic legist. Cum femeia nu avea urme vizibile de violență, inițial a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar polițiștii au făcut cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Ieri, însă, a venit rezultatul necropsiei, stabilindu-se că vârstnica suferise leziuni interne, pare-se prin introducerea unui corp dur în anus. Prin urmare, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din ucidere din culpă în omor, iar dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, după cum ne-a informat și purtătorul de cuvânt al instituției, procuror șef secție Urmărire Penală, Adrian Aldea, care ne-a precizat că