Postări

Se afișează postări cu eticheta zăpadă

Exemplu de hărnicie...

Imagine
  Un prejmerean în vârstă de 47 de ani, cu picioarele amputate, poate fi luat drept model de hărnicie, acesta fiind filmat în timp ce dădea zăpada de pe trotuar, din scaun cu rotile. Bărbatul a fost filmat de Robert Elekes, reprezentant al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, care a fost impresionat de gestul său, în condițiile în care le alte case nu era dată zăpada. Bărbatul deszăpezea trotuarul din fața centrului de găzduire temporară unde a primit o locuință în baza Legii 448 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. El a explicat că dă zăpada pentru a ajunge la autoturismul soției și a-l curăța. Din datele pe care le avem, omul are 47 de ani și este imobilizat în scaun cu rotile de la vârsta de 14 ani, când a avut un accident de tren în urma căruia i-au fost amputate picioarele. Este la a doua căsătorie și are patru copii, dintre care trei din prima căsătorie (doi dintre aceștia din urmă se află în grija fostei partenere, iar unul este cr...

Anvelopele de iarnă, obligatorii sau nu de la o anumită dată?!

Imagine
 Poliţia Română recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic. De asemenea, polițiștii amintesc că este interzisă folosirea telefonului mobil în timpul șofatului. Dar ce se întâmplă cu anvelopele de iarnă?! Devin obligatorii de la o anumită dată? Răspunsul este că anvelopele de iarnă sunt obligatorii nu de la o anumită dată calendaristică, ci atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. „Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante”, au precizat reprezentanții Poliției Române. Revenind la recomandări, întrucât sunt intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică, c...