Postări

Se afișează postări cu eticheta ISU

Accident, în această dimineață, pe DN 1!

Imagine
Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe DN 1, la km 203+ 200 m (Dealul Perșaniului), fiind implicată o autoutilitară. Din primele informații, a rezultat o victimă, conform purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent Nadia Olaru. Conform reprezentantului ISU Brașov, mr. Ciprian Sfreja, victima este conștientă. La fața locului s-au deplasat un echipaj cu apă și spumă, cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. „U n bărbat în vârstă de 30 ani, care conducea o autoutilitară pe DN 1, la km 203+200 m (zona Dealu Perșani), a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. A rezultat o victimă, conștientă, respectiv conducătorul auto, care a fost transportată la spital pentru investigații medicale. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii acciden...