Bătrână declarată decedată, deși... este în viață

Polițiștii din Predeal încearcă să facă lumină în cazul unei femei de 89 de ani care a fost declarată decedată, deși este în viață. „La data de 05 noiembrie 2020, Poliția Stațiunii Predeal a fost sesizată de către o unitate medicală din municipiul Brașov cu privire la faptul că, la nivelul instituției, se află o persoană de sex feminin internată, ce figurează ca fiind decedată, ca urmare a eliberării unui document din care rezultă decesul persoanei în cauză. Polițiștii au identificat persoana ca fiind o femeie, în vârstă de 89 ani din orașul Predeal, județul Brașov. Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, în urma solicitării unei examinări medicale privind posibilul deces al femeii, în vârstă de 89 ani, s-a eliberat un act prin care s-a constatat decesul persoanei” , a declarat, pentru mytex.ro , purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar Alina-Maria Ivan. La nivelul Poliției Stațiunii Predeal s-a întocmit dosar p...