Postări

Se afișează postări cu eticheta licitație

LICITAȚIE. Primăria Brașov mai cumpără 15 stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice

Imagine
 Primăria Brașov a trimis spre publicare anunțul de licitație privind achiziția a 15 stații de încărcare pentru mașini electrice. Valoarea eligibilă a proiectului este de 3.298.166,28 lei cu TVA, iar cea a finanțării de la Administraţia Fondului pentru Mediu de 2.850.000,00 lei, TVA inclus, respectiv 86,41% din valoare proiectului. AFM asigură finanțarea în cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic - staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de județ”.  „Cele 15 stații se adaugă la cele 4 deja montate pe str. Nicolae Iorga, care se bucură de un adevărat succes (...). Dacă acum câțiva ani erau doar 9 autoturisme electrice în Brașov, acum am ajuns la 99, iar proporția între deținători s-a schimbat în favoarea persoanelor fizice (la sfârșitul anului 2018, dintre cele 19 mașini, 12 aparținea...

Două firme din Brașov și Zărnești vor construi, în asociere, sala de sport de la Școala nr. 2

Imagine
Firmele SC Romfit Grup SRL și SC HAR & H SRL vor construi sala de sport de la Școala Gimnazială nr. 2 din municipiul Brașov, care va avea și facilități pentru antrenamente și concursuri de gimnastică. În total, au fost depuse trei oferte și a câștigat cea făcută de firmele menționate, în asociere. Valoarea achiziției este de peste 15 milioane de lei, iar fondurile sunt asigurate din bugetul local. „Astăzi a fost semnat raportul de adjudecare pentru construcția sălii de gimnastică de la Școala Gimnazială nr 2. În câteva zile se va semna contractul de lucrări, după care se va da ordinul de începere a lucrărilor. Amplasamentul unde va fi ridicată noua sală de gimnastică este deja pregătit, funcțiunea de acolo fiind dezafectată (...). Această sală va servi atât antrenamentelor, cât și competițiilor sportive, fiind prevăzută cu tribună și cu toate funcțiunile necesare pentru a putea fi omologată pentru astfel de activități și va deservi atât gimnasticii feminine cât și gimnasticii mascu...

BNR scoate la licitație o clădire - monument istoric din Brașov

Imagine
  Banca Națională a României anunţă licitaţie deschisă cu strigare, în data de 4 noiembrie, ora 10.00, la sediul din str. Negru Vodă nr. 3, sector 3, București, pentru vânzarea (cu plata integrală) a unui imobil – clădire și teren, de pe str. Republicii, nr. 43, Brașov. Imobilul, care are funcțiune mixtă (rezidențială și comercială), este evaluat la 547.449 euro (la care se adaugă T.V.A.), potrivit unui anunț publicat pe site-ul BNR. Potrivit anunțului de licitație, terenul este în suprafață de 431 mp și include clădirea monument istoric - cod BV-IV-m-B-11901, amprentă la sol 332 mp/suprafață totală 678 mp și grădină în suprafață de 315 mp. Mai multe informații despre licitație - AICI !