Postări

Se afișează postări cu eticheta dosar penal

Autoturism căutat de autoritățile din Italia, folosit de o societate comercială din județul Brașov

Imagine
  Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au identificat, ieri, în posesia unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Codlea, județul Brașov, un autoturism ce figurează ca fiind căutat de autoritățile din Italia.  Autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în vederea continuării cercetărilor.   În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăinuire”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

COVID-19. Peste 300 de sancțiuni și un dosar penal, în ultimele 24 de ore, la Brașov

Imagine
Polițiștii au continuat controalele, în ultimele 24 de ore, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în proximitatea unităților de învățământ, dar și în mijloacele de transport în comun situate pe raza județului Brașov, scopul acestor acțiuni fiind acela de a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.  La acțiuni au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, jandarmi și polițiști locali. Polițiștii brașoveni au verificat 181 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă. De asemenea, au fost legitimate aproximativ 2.100 de persoane, au fost verificate aproximativ 310 mijloace de transport persoane și peste 250 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate aproximativ 330 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 2 sancțiuni pentru fapte de natură economică.  Valoarea totală a a...

Brașovean cercetat pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Imagine
  În ultimele 24 de ore, în județul Brașov, au fost aplicate 260 de sancțiuni contravenționale însumând 14.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală dispuse pentru a preveni infectarea cu SARS-CoV-2. În fapt, oamenii au fost amendați pentru nepurtarea măștii. Controalele au avut loc în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona unităților de învățământ, dar și în mijloacele de transport în comun situate pe raza județului Brașov. La activități au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, jandarmi, polițiști locali, care au controlat 178 societăți comerciale și persoane fizice autorizate, au legitimat aproximativ 3.100 de persoane și au verificat peste 200 de autovehicule și aproximativ 150 mijloace de transport persoane. „De asemenea, ca urmare a depistării la data de 13 octombrie 2020, a unei persoane ce nu a respectat măsura carantinării, polițiștii brașoveni au întocmit un dosar penal, în care ef...

Dosar penal după împușcarea mortală a unui urs

Imagine
Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov fac cercetări, după ce un urs a fost împușcat mortal, ieri, în timpul unei partide de vânătoare organizate pe un fond forestier din județ. Agenții au întocmit dosar penal pentru „braconaj - vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decât cele legale”. Participanții la vânătoare susțin că animalul l-ar fi atacat pe unul dintre ei și că omul l-a împușcat pentru a se apăra, însă rămâne de văzut dacă informațiile se confirmă.   „Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov au procedat la verificarea documentelor conform cărora partida de vânătoare se desfășura, stabilindu-se că participanții dețineau autorizație pentru desfășurarea acestei activități, respectiv o partidă de vânătoare la specia mistreț. Cadavrul exemplarului de urs a fost ridicat și transportat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov în vederea efectuării n...

Un adolescent și o șoferiță, cercetați de polițiștii brașoveni

Imagine
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost depistat de polițiști în timp ce șofa un autoturism, ieri seară, în jurul orelor 21.00, într-o parcare situată pe raza stațiunii Poiana Brașov. Agenții l-au verificat cu etilotestul, iar rezultatul a fost 0. Polițiștii continuă cercetările pentru „c onducerea unui vehicul fără permis de conducere”, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent Nadia Olaru. Tot ieri, p olițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat în trafic o șoferiță în vârstă de 50 ani, aflată sub influența alcoolului. Ea conducea un autoturism pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov, când a fost oprită pentru control. Procedându-se la testarea conducătoarei auto, rezultatul etilotestului a fost 0,47 mg/l alcool pur. Femeia a refuzat să fie condusă la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. „Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a docu...

Permis de conducere falsificat, prezentat la control, pe o stradă din municipiul Brașov

Imagine
  Un bărbat în vârstă de 40 de ani este cercetat penal de polițiștii de la Serviciul Rutier Brașov, după ce le-ar fi prezentat un permis de conducere fals, în timpul unui control efectuat pe str. Stadionului din municipiul Brașov. „Conducătorului auto i-au fost solicitate documentele personale, ocazie cu care acesta a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile din Ungaria. Cu ocazia verificărilor efectuate asupra autoturismului condus, cadrele de poliție au stabilit faptul că nu sunt respectate prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, motiv pentru care acesta a fost sancționat contravențional, în conformitate cu art. 102/1/35 din actul normativ anterior menționat. Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În continuarea cercetărilor efectuate cu pr...

Șoferiță prinsă cu 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat

Imagine
  O șoferiță a fost prinsă în stare avansată de ebrietate, aseară, în jurul orelor 22.00, pe raza localității Rupea din județul Brașov. Polițiștii au verificat-o cu etilotestul și a rezultat că avea 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Controlul a avut loc pe str. Republicii din Rupea. Femeia a fost condusă la spital, pentru a i se recolta probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Nu este singurul dosar penal întocmit de polițiști, ieri, în traficul din județ. Detalii  AICI ! 

Fostul primar al Brașovului, termen astăzi în apelul din dosarul penal „Skoda”

Imagine
  Astăzi, 5 octombrie, va avea loc al doilea termen de judecată al apelului în Dosarul „Skoda” al primarului pierzător George Scripcaru. În data de 3 septembrie, judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești (unde este înregistrat dosarul) au amânat cauza şi au acordat termen la data de 5 octombrie, ora 14.00, în vederea administrării probelor propuse şi încuviinţate. Amintim că, în prima instanță, fostul primar al municipiului Brașov a fost achitat pentru abuz în serviciu, iar fostul director al RATBV, Cristian Radu, a primit 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani. Sentinţa de pe data de 1 iulie 2019 a Tribunalului Braşov a fost atacată cu apel, iar cauza ar fi trebuit să fie soluționată de Curtea de Apel Brașov. Dar, în data de 22 iulie... CONTINUARE AICI !