Postări

COVID-19. Purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, amendat după ce a participat la o petrecere, în plină stare de alertă

Imagine
  În timp ce colegii săi din Ministerul Afacerilor Interne se străduiesc să-i convingă pe oameni să respecte măsurile de protecție împotriva noului coronavirus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja, a fost prins „în ofsaid"... pe internet.  Mai exact, el a participat la o petrecere, alături de mulți alți tineri, în plină stare de alertă, iar imagini de acolo au apărut pe Facebook și au fost preluate de cei de la Observator (Antena 1). Reprezentantul ISU Brașov a declarat pentru jurnaliștii de la Antena 1 că, la petrecerea respectivă, au stat în grupuri de câte patru persoane, dar imaginile postate pe internet îl contrazic. De altfel, polițiștii au luat măsuri. Astfel, distracția l-a costat 500 de lei - amenda - potrivit sursei citate. Cu sancțiuni s-au ales și cel care își sărbătorea ziua de naștere și proprietarul imobilului. „L a data de 19 octombrie a.c., în urma apariției în mediul online a unor imagini... contin...

Angajați COVID-19 pozitivi, la OCPI Brașov / Activitatea instituției, afectată

Imagine
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Brașov a sistat activitatea de relații cu publicul la ghișeele sale din municipiul Brașov, pentru o perioada de 14 zile, respectiv astăzi, 20 octombrie, până pe data de 2 noiembrie, ca urmare a aparitiei unor cazuri de infectare cu COVID-19 la o parte dintre angajati biroului teritorial din oraș, precum și a intrării în izolare a altor angajați. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă postat și pe pagina de Facebook a instituției. „Pentru prevenirea și limitarea răspândirii coronavirusului au fost dispuse măsuri de dezinfectare a sediului instituției și de desfășurare în regim de telemuncă a activității pentru un număr semnificativ din angajații OCPI Brașov. În perioada următoare, persoanele fizice/juridice autorizate, notarii publici, executorii judecătorești vor continua să depună cererile exclusiv on-line, însoţite de înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere este solicitată sau, după caz...

LICITAȚIE. Primăria Brașov mai cumpără 15 stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice

Imagine
 Primăria Brașov a trimis spre publicare anunțul de licitație privind achiziția a 15 stații de încărcare pentru mașini electrice. Valoarea eligibilă a proiectului este de 3.298.166,28 lei cu TVA, iar cea a finanțării de la Administraţia Fondului pentru Mediu de 2.850.000,00 lei, TVA inclus, respectiv 86,41% din valoare proiectului. AFM asigură finanțarea în cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic - staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de județ”.  „Cele 15 stații se adaugă la cele 4 deja montate pe str. Nicolae Iorga, care se bucură de un adevărat succes (...). Dacă acum câțiva ani erau doar 9 autoturisme electrice în Brașov, acum am ajuns la 99, iar proporția între deținători s-a schimbat în favoarea persoanelor fizice (la sfârșitul anului 2018, dintre cele 19 mașini, 12 aparținea...

Accident provocat de un taximetrist băut

Imagine
Un taximetrist aflat sub influența băuturilor alcoolice a provocat un accident rutier soldat cu rănirea unei pasagere, luni după-masă, pe str. De Mijloc din municipiul Brașov.  „În fapt, la data de 19 octombrie 2020, în jurul orei 16.50, un tânăr în vârstă de 25 ani, care conducea pe strada De Mijloc din municipiul Brașov un autoturism care funcționa în regim taxi, a lovit un autovehicul aflat în staționare. În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv o tânără în vârstă de 20 ani, pasager al autoturismului taxi, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale” , a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan. La verificarea cu etilotestul a rezultat că taximetristul avea 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, el a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii din cadrul Biroului ...

Accident cu trei victime pe DN 1 Brașov - Ploiești

Imagine
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, la orele 9.45, că traficul pe DN 1, pe sensul Brașov-Ploiești, în zona localității Cornu, județul Prahova, se desfășura îngreunat din cauza unui accident rutier. „S-a produs o coliziune față-spate în care au fost implicate două autoturisme. Din primele date, în urma impactului, trei persoane au fost rănite (transportate la spital). Traficul rutier se desfășoară pe un singur fir, alternativ în ambele sensuri, dirijat de polițiști”, au informat reprezentanții Infotrafic.

COVID-19. Capitala intră în scenariul roșu! Lista măsurilor restrictive

Imagine
Capitala României intră în scenariul roșu, la decizia Consiliului Municipal pentru Situații de Urgență. Printre măsurile care vor intra în vigoare la noapte, în București, se numără închiderea restaurantelor, a cafenelelor, teatrelor, cinematografelor și sălilor de jocuri de noroc, pentru următoarele 14 zile.   Școlile din București intră în scenariul roșu, iar cursurile vor fi desfășurate online. Decizia CMSU vine după ce rata de infectare în Capitală a ajuns luni la 3,19 la mia de locuitori. Măsurile care vor intra în vigoare: -purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de minim 5 ani, în toate spațiile publice deschise; -activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de prepare, comercializare și consum al produselor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă; -a...

Turistă accidentată pe traseul „Familiar” din Piatra Mare

Imagine
  Salvamontiștii săceleni au intervenit, în wee-end, în partea superioară a traseului „ Familiar” din Piatra Mare, după ce a turistă s-a accidentat grav. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. „O turistă aflată pentru prima dată de munte a suferit o ruptură de menisc și a necesitat o intervenție a echipei Salvamont pentru a fi coborâtă de pe munte. La intervenție au participat echipa Salvamont și doi voluntari, fiind finalizată după ora 21.00. Niciuna din persoanele aflate împreună cu turista accidentată nu avea lanternă frontală. Ținând cont că pe munte iarna începe mai devreme, iar vremea este foarte schimbătoare în această perioadă, atragem atenția turiștilor să aibă întotdeauna echipament adecvat, iar din rucsac să nu lipsească folia de supraviețuire, lanterna frontală și trusa medicală. În rest, poteci frumoase și prietenoase tuturor!", au transmis, astăzi, reprezentanții Salvamont Săcele.

Brașoveancă rănită în timpul luptei cu un tâlhar

Imagine
O femeie de 36 de ani a sesizat Poliția, după ce un bărbat necunoscut a încercat s-o tâlhărească, duminică, pe o stradă din municipiul Brașov. Atacatorul a încercat să sustragă, prin smulgere, un rucsac pe care femeia îl purta pe spate. Persoana vătămată a opus rezistență și a reușit să-și țină rucsacul, dar s-a și ales cu leziuni la nivelul uneia dintre mâini. Polițiștii au reușit să-l prindă pe suspect. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 ani, care a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Cercetările în caz continuă. 

La Brașov: Peste 280 de amenzi pentru nepurtarea măștii, în 24 de ore / Controale și în trenuri și stații CFR

Imagine
 Polițiștii brașoveni, jandarmii și polițiștii locali au continuat controalele, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în apropierea unităților de învățământ, dar şi în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza întregului judeţ Braşov. Astfel, în 24 de ore, polițiștii brașoveni au controlat aproximativ 150 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, au legitimat 2.050 de persoane și au verificat aproximativ 210 mijloace de transport persoane și peste 280 de alte autovehicule. Pentru abaterile constatate, cadrele de poliție au aplicat aproximativ 320 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 8 sancțiuni pentru fapte de natură economică, valoarea totală a acestora fiind de 64.000 lei.  De asemenea, polițiștii au verificat peste 2.100 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină. Echipajele Inspectoratului de Jandarmi Brașov au legitimat 33 de persoane cu priv...

Cercetări in rem la Brașov, după ce ASUM a tras semnal de alarmă cu privire la presupuse abuzuri în centrele de plasament

Imagine
Polițiștii de la Biroul Investigații Criminale Brașov fac cercetări, in rem (asupra faptelor, nu privind o anumită persoană), după ce reprezentanții Asociației pentru Siguranța Urbană și Mediere (ASUM) a lansat acuzații potrivi cărora ar avea loc abuzuri grave în centrele de plasament.  „Se petrec adevărate drame în centrele de plasament. Multe din aceste abuzuri sunt ascunse, cenzurate și mușamalizate! Minciuna a devenit o virtute! Am prezentat câteva astfel de cazuri. Grave! De la abuzuri sexuale, copii bătuți (unul chiar cu biciul), până la înfometarea unora dintre aceștia. Ce au făcut în tot acest timp cei care trebuiau să vegheze ca astfel de atrocități să nu se întâmple? Nimic! Și-au luat salariile (extrem de generoase) și stau pitiți în niște birouri încălzite. Vom prezenta în continuare cazuri din sistemul de protecție! Pentru că nouă ne pasă! Ne punem speranțele în sistemul judiciar, în procurori, singurii care pot stopa ceea ce se întâmplă în acest sistem de așa zisă «pro...