Postări

PROIECT. Nocturnă pe două pârtii din Poiana Brașov

Imagine
Consilierii locali brașoveni vor avea pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi un proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Realizare iluminat pârtie schi Lupului și Drumul albastru - Poiana Brașov”. Prin acest proiect, Municipalitatea dorește să extindă perioada de schi pe cele două pârtii, atât pentru a crește atractivitatea stațiunii, cât și pentru a reduce presiunea existentă la mijloacele de transport pe cablu. Cele două pârtii pe care se propune optimizarea, în această etapă - Lupului inferior și Drumul albastru - sunt pârtii deservite de telescaunul Lupului, astfel că lucrările presupun doar instalarea sistemului de iluminat. Valoarea estimată a acestei investiții (construcție și montaj) este de 3,7 milioane lei, TVA inclus, iar durata de realizare, inclusiv partea de proiectare, este estimată la 8 luni. Scenariul recomandat de proiectant presupune realizarea unui sistem de iluminat no...

„Brașovul este pe locul I în topul orașelor care iau măsuri împotriva poluării...”

Imagine
  „Brașovul este pe locul I în topul orașelor care iau măsuri împotriva poluării, dar mai avem drum lung până când să putem spune că avem un aer de bună calitate” , este de părere primarul municipiului, Allen Coliban, citat de mytex.ro . Acesta a postat pe Facebook un link către un raport în care se menționează că factorul decisiv în determinarea calității aerului este legat de cum se realizează transportul în interiorul orașului. În acest raport, Braşovul figurează pe primul loc într-un clasament al eficienţei împotriva poluării, în care apar cele mai mari 15 oraşe din România.  În raport se menționează că, la fel ca în ediția precedentă a clasamentului, niciuna dintre marile primării din România nu a reușit să acumuleze măcar jumătate din scorul maxim posibil acordat pentru acțiunile împotriva poluării. În același document se precizează că,  29.230 de români mor anual din cauza bolilor provocate de poluare , țara noastră aflându-se pe locul 7 la nivel european...

Șase victime, într-un accident produs astăzi, la Brașov

Imagine
Un grav accident de circulație a avut loc azi-dimineață, în jurul orelor 6.30, pe DN 13, Brașov - Rupea, la kilometrul 25, în afara localității Rotbav. Trei autovehicule au fost implicate în coliziune, șase persoane fiind rănite. Una dintre victime a avut nevoie de descarcerare. La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare, două echipaje cu apă și spumă, patru echipaje SMURD și două echipaje de la Ambulanță. Toate victimele erau conștiente, în momentul sosirii echipajelor, conform mr. Ciprian Sfreja, reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov. „S-a intervenit pentru scoaterea persoanei încarcerate din autoturism si pentru acordarea asistenței medicale victimelor. Toate victimele erau conștiente și au fost transportate la spital de către echipajele SMURD și ambulanțele SAJ”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov. Potrivit unor surse, unul dintre șoferi este angajat al ISU Vrancea și nu era în misiune. Mai multe imagini - AICI . 

Măsurile antiCOVID-19, încălcate grav de zeci de jandarmi brașoveni

Imagine
Zeci de jandarmi de la Gruparea Mobilă Brașov au „uitat” de restricțiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 și au sărbătorit în curtea instituției trecerea în rezervă a unui șef de-al lor, la finalul lunii trecute.  Imagini de la eveniment au apărut în spațiul public, iar reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov au anunțat că o comisie face verificări. Printre altele, în imagini se observă că jandarmii nu păstrează distanța de siguranță între ei și nu poartă măști de protecție, obligatorii conform normelor în vigoare. Jandarmii au fost sancționați.  „Toți cei implicați au fost sancționați la Legea 55 cu amenda contravenționala in valoare de 500 lei. Aceștia au fost sancționat disciplinar  conform procedurilor interne”, a informat reprezentantul GJMBv, Mihai Preda, citat de mytex.ro , unde găsiți și video din timpul evenimentului.

Vlad Pop, omul care aleargă pentru copiii bolnavi de cancer, este în plin maraton / Cum îi putem susține și noi pe micuți

Imagine
Fiecare pas al său înseamnă încă un bănuț pentru micuții grav bolnavi...  Vlad Pop, tânărul despre care este vorba, a pornit la drum, pe jos, de la Cluj spre Constanța, pentru a aduna fonduri cu care să fie sprijinită educația copiilor bolnavi de cancer.  Astăzi, el a ajuns în județul Brașov și a primit încurajări pe când traversa Codlea, pe DN 1. „Am fost să îl încurajăm și să îi mai dăm puțină energie. Ca întotdeauna, combustibil îi este gândul la copiii bolnavi de cancer, de la  Asociația Magic . Acum își dorește ca alergarea lui să strângă cât mai mulți bani pentru a acoperi bursele educaționale MagicEDU din 2021. Fiecare pas pe care Vlad Pop îl aleargă în cursele de sute de kilometri înseamnă un sprijin pentru un copil bolnav și familia lui” , se arată într-o postare de pe Facebook, publicată de Fain de România. Cursa lui Vlad a început în dimineața de 1 martie și ar urma să se termine în a opta zi de alergare, respectiv în seara de 8 martie, pe faleza din Constanța....

Adolescentă dată dispărută, în județul Brașov!

Imagine
  Agenții de la Secția 6 Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați astăzi de către tatăl unei minore în vârstă de 14 ani, din localitatea Ticuș, județul Brașov, cu privire la faptul că fata a plecat de la domiciliu în jurul orei 07.45, fără a reveni până în prezent. Semnalmente: înălțime 1,65 m, greutate circa 40 - 45 kg, constituție atletică, fața lunguiață, ochi verzi, păr lung, negru, nas normal, sprâncene normale. La momentul plecării de acasă, minora purta bluză de culoare albă, pantaloni tip jeans de culoare albastră, adidași de culoare albă și palton de culoare neagră, notează mytex.ro . Minora avea asupra sa telefonul mobil, conform  purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan. Persoanele care pot furniza informații cu privire la tânăra în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Animalele de companie din Sânpetru, sterilizate gratuit de AMP / Câinii vor fi și microcipați și înregistrați în RECS

Imagine
Asociația Milioane de Prieteni a încheiat un protocol de colaborare cu Primăria Sânpetru prin care își asumă să sterilizeze, vaccineze, microcipeze și să înscrie în RECS (Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân), în mod gratuit, animalele de companie ale lo5calnicilor. „De cele mai multe ori, animalele fără stăpân sunt de fapt puii câinilor și pisicilor din curțile oamenilor. În fapt, se va pune în aplicare Legea 258/2013 care prevede ca toți câinii fără pedigree să fie sterilizați și înscriși în acest registru național.  Protocolul intră în vigoare de la 1 martie și pentru realizarea acestei campanii suntem susținuți și de Fundația Brigitte Bardot.  Primăria Sânpetru a realizat deja afișe și fly-ere pe care le va distribui în localitate și va exista chiar și o echipă care va merge din poartă în poartă pentru a informa populația despre acest protocol, dar și despre obligativitatea prin lege în privința castrării și microcipării câinilor. AMP va realiza, tot gratuit, și ste...

Brașoveancă decedată după ce a căzut de la etajul 7

Imagine
  O femeie în vârstă de 61 de ani a decedat, în această după-amiază, după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc de pe str. Nicopole din municipiul Brașov. „La data de 1 martie 2021, în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza municipiului Brașov, o persoană de sex feminin este decedată. Polițiști au identificat persoana ca fiind o femeie în vârstă de 61 ani. Cadavrul a fost ridicat si transportat la Serviciul Judetean de Medicină Legală Brașov pentru efectuarea autopsiei și stabilirii cauzei decesului. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în care se va propune solutie legală la finalizarea anchetei” , a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina-Maria Ivan.

Doctorul Dan Grigorescu, despre „ochelarii de cal ai Ministrului Muncii”

Imagine
  Doctorul brașovean Dan Grigorescu, șef al Secției de Chirurgie plastică și reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, și-a exprimat astăzi punctul de vedere privind politica de tăiere a sporurilor (primite de bugetari) pe care o practică ministrul Muncii, Raluca Turcan. Ministrul spune că sunt bugetari care adaugă la salariu sporuri de 85% și că printr-o nouă lege a salarizării vor fi eliminate unele sporuri inutile, precum sporul de solicitare neuropsihică sau sporul de confidenţialitate și că vor fi îngheţate unele venituri, iar altele mai mici vor avea o creştere mai rapidă. Dezabrobând-o pe Raluca Turcan, doctorul brașovean susține că aceasta are... ochelari de cal și susține că medicii ar trebui să primească salarii în funcție de tipul, volumul și complexitatea muncii. Redăm postarea lui, preluată și de mytex.ro : „Ochelarii de cal ai Ministrului Muncii Deși circulă de ceva vreme mai ales prin mediul on-line și, ca urmare, au fost exprimate zeci ...

Brașoveanca dată dispărută în Germania a fost găsită decedată

Imagine
Din nefericire, femeia din Făgăraș, județul Brașov, care fusese dată dispărută de familie, în Germania, a fost găsită fără viață, conform mytex.ro . Veronica Ailenei  a fost găsită fără viață într-o pădure, potrivit rudelor, care au scris pe rețeaua de socializare, fără a preciza cauza decesului. Femeia se afla în Germania pentru a avea grijă de nepoțică...