Un adolescent și o șoferiță, cercetați de polițiștii brașoveni

Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost depistat de polițiști în timp ce șofa un autoturism, ieri seară, în jurul orelor 21.00, într-o parcare situată pe raza stațiunii Poiana Brașov. Agenții l-au verificat cu etilotestul, iar rezultatul a fost 0. Polițiștii continuă cercetările pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent Nadia Olaru.


Tot ieri, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat în trafic o șoferiță în vârstă de 50 ani, aflată sub influența alcoolului. Ea conducea un autoturism pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov, când a fost oprită pentru control.

Procedându-se la testarea conducătoarei auto, rezultatul etilotestului a fost 0,47 mg/l alcool pur. Femeia a refuzat să fie condusă la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

„Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că femeia deține permis de conducere emis de autoritățile din SUA, fără a deține permis de conducere internațional, neavând astfel dreptul de a conduce vehicule pe teritoriul României. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor", a detaliat agentul de poliție.  




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cât costă meniul de la nunta Ginei Pistol cu Smiley

COVID-19. Polițiștii brașoveni, controale intense și în ultimele 24 de ore (VIDEO)

Percheziții în Brașov și în alte șapte județe, la suspecți de trafic de persoane și proxenetism