La Brașov, 200 de amenzi în 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor anti COVID-19
Polițiștii brașoveni au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2. La acțiuni au participat și jandarmi și polițiști locali. Forțele de ordine au acționat în principal în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, precum și în mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov. În total, au fost controlate 139 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, au fost legitimate 1.420 de persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă și au fost verificate 174 de autovehicule, fiind verificate și 61 de mijloace de transport în comun. „Pentru abaterile constatate au fost aplicate 200 de sancțiuni contravenționale, 171 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 6 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancțio...