Bucureștean condamnat la Brașov, la două luni după ce a fost săltat de DIICOT

Un bucureștean care fusese reținut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov, în luna august a acestui an, pentru infracțiuni cu droguri, a fost condamnat de Tribunalul Brașov la 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare.

Termenul de încercare va fi de 3 ani, dacă sentința dată ieri va rămâne definitivă. 

Condamnarea vine după ce inculpatul a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii brașoveni. El a fost găsit vinovat de trafic de droguri şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu (2 acte materiale).

Dacă sentința va fi declarată definitivă, bucureșteanul va avea de frecventat un program de intervenţie individual pentru corectarea comportamentului infracţional derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti și de prestat 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Sector 2 Bucureşti, conform datelor de pe site-ul Tribunalului Brașov. 

Inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv din data de 10 august până ieri, când s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, după cum notează și mytex.ro.

Instanța a mai dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor: 

- suma de 1220 de lei consemnată pe numele inculpatului la UniCredit Bank Braşov, cu recipisa 2002B0020/25.09.2020; - 122,62 grame cannabis; 

- 0,81 grame amfetamină; 

- un grinder în care s-a pus în evidenţă THC, 2 doze LSD; 

- 0,33 grame amfetamină şi cofeină, depuse la camera de corpuri delicte a IGPR cu dovada seria DCJSEO nr. 523164/30.09.2020; 

- 91,95 grame cannabis, depusă la camera de corpuri delicte a IGPR cu dovada seria DCJSEO nr. 523166/30.09.2020.

Bărbatul este obligat la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cât costă meniul de la nunta Ginei Pistol cu Smiley

COVID-19. Polițiștii brașoveni, controale intense și în ultimele 24 de ore (VIDEO)

Percheziții în Brașov și în alte șapte județe, la suspecți de trafic de persoane și proxenetism