Scandal făcut de un cerșetor băut, lângă Gara Brașov / La ce-i foloseau cârjele...

 Un bărbat de 46 de ani, care obișnuiește să cerșească în municipiul Brașov, prefăcându-se șchiop, a făcut scandal, ieri după-masă, lângă Gara Brașov. Polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov au acționat pentru a restabili liniștea în zonă.

„Polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat o persoană de sex masculin, care, în timp ce se afla în proximitatea stației CFR Brașov – Călători, consuma băuturi alcoolice și adresa cuvinte și expresii jignitoare persoanelor, ce se aflau în apropierea sa. Polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov au procedat la legitimarea persoanei în cauză, cel din urmă refuzând să dea detalii cu privire la identitatea sa”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

În continuare, polițiștii i-au solicitat bărbatului să-i însoțească la sediul subunității, dar individul, recalcitrant, a refuzat și s-a aruncat la pământ. În ciuda împotrivirilor sale, polițiștii au reușit să-i stabilească identitatea. CONTINUAREA - AICI.


.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cât costă meniul de la nunta Ginei Pistol cu Smiley

COVID-19. Polițiștii brașoveni, controale intense și în ultimele 24 de ore (VIDEO)

Percheziții în Brașov și în alte șapte județe, la suspecți de trafic de persoane și proxenetism