COVID-19. Noi restricții în municipiul Brașov

 Având în vedere creșterea numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 la nivelul municipiului Brașov, precum și Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență și ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, astăzi, prin decizia Comitetului Local pentru Situații de Urgență, s-au instituit noi măsuri de reducere a riscului de răspândire a coronavirusului.

Astfel, pe lângă strada Republicii și Piața Sfatului, unde purtarea măștii a devenit obligatorie de la 1 august, începând de mâine, 8 octombrie, această obligativitate va fi extinsă și pentru pietonii care circulă pe străzile Mureșenilor, Apollonia Hirscher și Aleea de Sub Tâmpa, după următorul program:

- Str. Mureșenilor: luni - vineri, între orele 12.00 - 23.00; sâmbată și duminică, între orele 10.00 - 23.00;

- Str. Apollonia Hirscher: luni - vineri între orele 12.00 - 23.00; sâmbată și duminică, între orele 10.00 - 23.00;

- Aleea Tiberiu Brediceanu, luni - vineri între orele 16.00 - 19.00, sâmbată și duminică, între orele 10.00 - 19.00.

În plus, toți cei care așteaptă să intre în instituțiile publice, magazine, cabinete medicale, laboratoare de analiză, bănci etc au obligația de a purta mască de protecție și în zona de așteptare din exterior, indiferent de zona orașului în care se află aceasta. Mai multe informații pe mytex.ro



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cât costă meniul de la nunta Ginei Pistol cu Smiley

COVID-19. Polițiștii brașoveni, controale intense și în ultimele 24 de ore (VIDEO)

Percheziții în Brașov și în alte șapte județe, la suspecți de trafic de persoane și proxenetism