Primarul Allen Coliban, discuție cu reprezentanții BERD și ai Ministerului Sănătății / Ce probleme a ridicat referitor la Spitalul Regional

Primarul Allen Coliban a avut astăzi o întâlnire, online, cu reprezentanții Ministerului Sănătății și cu cei ai BERD, pe tema stadiului pregătirii documentației pentru viitorul spital regional. La discuții au luat parte și experții BERD care lucrează la studiul de fezabilitate.
Două dintre temele abordate de primar în cadrul acestei întâlniri sunt cele referitoare la spitalele care vor fi închise odată cu deschiderea noului spital, precum și numărul de paturi pe care le va avea acest spital. 
Allen Coliban a făcut și o paralelă cu proiectul spitalului de la Sibiu, care, la un număr mai mic de locuitori, are aproximativ același număr de paturi ca și propunerea pentru spitalul din Brașov. Primarul Coliban le-a spus participanților la întâlnire că în următoarele două săptămâni va trebui luată o decizie cu privire la cele două teme, astfel încât proiectul să nu aibă întârzieri.

„Eu sunt cel mai nou participant în această discuție, dar am colectat o serie de opinii și unele dintre acestea consideră că discuția despre închiderea Spitalului Județean de Urgență, cu toate clădirile/secțiile care fac parte din el, nu ar fi cea mai bună variantă. Maternitatea și Spitalul de Pediatrie, de exemplu, au avut o serie de investiții majore în ultimii ani, și dacă privim în perspectiva unui sistem spitalicesc modern în 2030 și mai departe, în proiectul actual ele două urmează să se regăsească în noua clădire. Deci, în discuția despre numărul de paturi, văd două subiecte ce trebuie abordate. Unul este care sunt exact spitalele care urmează a fi închise, și sunt de acord că acesta este un subiect foarte important, mai ales pentru că trebuie să luăm o decizie foarte repede. Cel de-al doilea ar fi calculul din spatele stabilirii numărului de paturi din viitorul spital. Mă uit la diferite cifre și nu prea înțeleg această matematică din spatele lor. De exemplu, în comparație cu proiectul spitalului ce urmează a fi construit la Sibiu, care mi se pare destul de asemănător cu cel de la Brașov din anumite puncte de vedere, și la o populație de 375.000 de locuitori, ei construiesc un spital de 805 paturi, dintre care 185 sunt pentru copii. Dar noi vorbim despre Brașov, care este un județ aproape dublu ca număr de locuitori, și vorbim și de un bazin de populație care depășește 1 milion de persoane, și noi avem cam același număr de paturi, în jur de 800-900. Este un lucru cu care îmi este foarte greu să fiu de acord, pentru că, pe baza bazinului de populație și influență zonală, precum și ținând cont că Brașovul este cel mai important oraș turistic al țării, dacă lăsăm deoparte Bucureștiul, nu înțeleg cum s-au făcut calculele pentru stabilirea numărului de paturi. De aceea cred că acesta este un alt subiect asupra căruia trebuie să discutăm și să hotărâm foarte repede, în cel mult o săptămână sau două. Și acum mă adresez reprezentanților Ministerului Sănătății: cu toții trebuie să avem această discuție la nivel politic și de strategie națională despre dezvoltarea sistemului spitalicesc în fiecare regiune. Sunt deschis ambelor discuții și ar dori să aud mai multe argumente și mai multe cifre care să susțină ambele dimensiuni. Deci, în concluzie, numărul de paturi și matematica din spatele acestui număr și care sunt spitalele pe care trebuie să le închidem la Brașov sunt subiectele pe care le consider prioritare”, a precizat primarul Allen Coliban, în cadrul întâlnirii. Continuare AICI



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cât costă meniul de la nunta Ginei Pistol cu Smiley

COVID-19. Polițiștii brașoveni, controale intense și în ultimele 24 de ore (VIDEO)

Percheziții în Brașov și în alte șapte județe, la suspecți de trafic de persoane și proxenetism