S-a dat de gol că șofa fără permis, în Poiana Brașov

Un tânăr de 19 ani s-a ales cu dosar penal, după ce s-a dat de gol că șofa fără permis, aseară. El conducea un autovehicul pe str. Soarelui din Poiana Brașov, când a văzut un echipaj de poliție și a oprit brusc autoturismul, apoi a schimbat locul cu persoana care de afla în dreapta sa. Totul a fost, însă, observat de polițiști, care au demarat un control.

Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, cadrele de poliție au stabilit faptul că tânărul în vârstă de 19 ani, din Râșnov, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. „La testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan. 

Tot aseară, în jurul orei 18.30, polițiștii săceleni au oprit în trafic, pentru control, un bărbat de 29 ani care conducea un autoturism pe strada Viitorului din municipiul Săcele, deși avea permisul suspendat. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cât costă meniul de la nunta Ginei Pistol cu Smiley

COVID-19. Polițiștii brașoveni, controale intense și în ultimele 24 de ore (VIDEO)

Percheziții în Brașov și în alte șapte județe, la suspecți de trafic de persoane și proxenetism