Pianistul Horia Mihail, noul consilier al primarului Allen Coliban

 Primarul Allen Coliban a anunțat, în această dimineață, că în echipa sa de consilieri s-a alăturat și un muzician cunoscut la nivel internațional. Este vorba despre Horia Mihail, care îl va consilia în domeniul culturii.

„Mă bucur să vă prezint astăzi un nou membru al echipei mele, al cabinetului primarului, un profesionist, un om care nu are legătură cu spectrul politic, dar care și-a dovedit și abilitățile și competențele și experiența în acest domeniu al culturii. Vorbim despre domnul Horia Mihail, probabil unul dintre cei mai apreciați și mai activi muzicieni români la acest moment, cu o carieră ce numără peste 2.000 de apariții, concerte și recitaluri în 27 de țări de pe cinci continente, absolvent în Statele Unite al Universității Illinois, licență și master, dar și al reputatului program Artist Diploma la Universitatea din Boston. După ce a revenit în țară, domnul Horia Mihail s-a ocupat de proiecte culturale, nu doar de activitatea artistică, proiecte culturale renumite și care au deschis noi perspective și noi drumuri în zona managementului cultural, dintre care aș aminti «Pianul călător», «Duelul viorilor», «Vioara lui Enescu» - sunt câteva dintre proiectele relevante pentru spațiul cultural românesc în zona muzicii clasice. La Brașov, probabil mulți dintre dumneavoastră îl cunoașteți drept director general al Festivalului TAM TAM, festival care este în oferta culturală a Brașovului de doi ani”, a declarat primarul Allen Coliban. Continuare - AICI!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cât costă meniul de la nunta Ginei Pistol cu Smiley

COVID-19. Polițiștii brașoveni, controale intense și în ultimele 24 de ore (VIDEO)

Percheziții în Brașov și în alte șapte județe, la suspecți de trafic de persoane și proxenetism