Accident tragic în a doua zi de Paște, în județul Brașov





Două persoane - o femeie de 55 de ani și un tânăr de 20 de ani - au decedat în urma unui accident de circulație produs ieri, în a doua zi de Paște, pe DN 1, la limita județului Brașov cu județul Sibiu.

A fost o coliziune între două autoturisme, în urma căreia unul dintre acestea s-a răsturnat într-un șanț de la marginea drumului.

„Accident rutier pe DN 1, km 261+150m, între localitățile Ucea și Arpașu - coliziune între două autovehicule. În urma impactului au rezultat două victime (conducătorii auto). Traficul este blocat”, a informat, inițial, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de descarcerare și mai multe echipaje SMURD de la ISU Brașov, precum și un echipaj cu apă și spumă cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, de la ISU Sibiu.

Ambele victime erau încarcerate în momentul sosirii echipajelor de prim-ajutor, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja..

Acestea au fost descarcerate, apoi s-a încercat resuscitarea lor, însă, din nefericire, acestea nu au răspuns manevrelor, fiind declarat decesul lor.

„Cele două victime, respectiv o femeie în vârstă de 55 ani, din județul Hunedoara și un tânăr în vârstă de 20 ani, din județul Vrancea, au fost declarate decedate de către cadrele medicale sosite la fața locului. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul rutier”, a informat comisarul de poliție Alina-Maria Ivan.

Sursa foto: ISU Brașov

Vezi și informațiile de pe mytex.ro!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cât costă meniul de la nunta Ginei Pistol cu Smiley

COVID-19. Polițiștii brașoveni, controale intense și în ultimele 24 de ore (VIDEO)

Percheziții în Brașov și în alte șapte județe, la suspecți de trafic de persoane și proxenetism