Postări

Laura Cosoi, amintiri legate de Brașov

Imagine
  Laura Cosoi a scris pe Facebook, cu nostalgie, despre vacanțele pe care le petrecea la bunicii din Brașov.  „A m tras aer puternic în piept și pentru o clipă mi s-a parut că în camera mea miroase exact ca în apartamentul bunicilor de la Brașov. Mi-au venit în minte amintirile ce mă leagă de emoția trăită pe peronul gării la fiecare revedere, naftalina și pulpele de pui cu boia de ardei dulce, bine prăjite de mama Jeni. În colțul camerei, lângă geamul care dădea la stradă, stătea tata Gigi cu integramele în brațe. Pe fundal Tezaur Folcloric. Când eram mici aveam parte de două mari atracții pe parcursul vizitei la bunici: parcul Tractorul și o magnolie amplasată în stația unui autobuz. Mama Jeni ne ducea special ca să-i vedem florile... și era minunat! Acum pot să expir și tot dorul poate să țâșnească în lacrimi!" , a scris actrița, care a devenit cunoscută după rolul în serialul „La Bloc", de la PRO TV.

Brașovul, măsuri în scenariul roșu

Imagine
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 34/27.10.2020, privind constatarea depășirii incidenței cumulate de 3/1000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 în ultimele 14 zile, în municipiul Brașov și comuna Hărman, precum și instituirea unor măsuri suplimentare de prevenire și limitare a răspândirii noului coronavirus.  Potrivit reprezentanților Prefecturii Brașov, principalele măsuri suplimentare instituite în aceste localități, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 28.10.2020, ora 0:00, sunt:   1. Se suspendă activităţile didactice care presupun prezenţa „faţă în faţă” în unităţile de învăţământ preuniversitar (scenariul roșu); 2. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor, cafenelelor, barurilor în interiorul clădirilor este interzi...

COVID-19. Fals polițist, reținut de procurorii brașoveni

Imagine
 Un bărbat a fost reținut de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, după ce s-a dat drept polițist, pentru a obține bani de la o persoană care încălcase măsurile de izolare/carantină. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, ieri, reținerea suspectului, pentru săvârșirea infracțiunilor de „tentativă la înșelăciune” și „trafic de influență”. „Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, cursul lunii octombrie 2020, suspectul reținut s-a prezentat în calitate de polițist unei persoane aflată în autoizolare după care i-a solicitat o sumă de bani pentru a-şi trafica influenta asupra unor  funcţionari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, pentru ca suspectul şi aceşti funcţionari să nu ia măsurile legale vizând încălcarea măsurilor de autoizolare de către acea persoană” , a informat procurorul șef secție Urmărire penală din cadrul PTBv. Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţe...

Intri în carantină dacă te întorci din aceste țări - lista actualizată

Imagine
Dacă te întorci în România dintr-una dintre țările aflate în lista alăturată, intri în carantină la domiciliu sau la o locație declarată pentru 14 zile. Lista a fost actualizată și este valabilă din 27 octombrie. Potrivit autorităților, în cazul în care intri pe teritoriul României pentru o perioadă de maxim 3 zile și prezinți un test negativ Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte, vei fi exceptat de la măsura carantinării. În situația în care intri în țară pentru o perioadă mai mare de 3 zile, vei fi plasat obligatoriu în carantină pentru 14 zile, cu posibilitatea efectuării unui test Covid în a 8-a zi de carantină și de ieșire din carantină în a 10-a zi, dacă testul iese negativ. În localitățile sau județele din România în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activ...

POLITIC. Flavia Boghiu are COVID-19 /Reacția primarului Allen Coliban

Imagine
Cu două zile înainte de a depune jurământul și de a deveni oficial viceprimar al municipiului Brașov, Flavia Boghiu a anunțat (în această seară) că are COVID-19.  „Anul trecut pe vremea asta îmi sărbătoream ziua de naștere în Sudul Italiei, cu prietenii. Anul acesta mi-o sărbătoresc în sudul sufrageriei. Cu COVID. E din ce în ce mai clar că a venit valul doi peste noi și că evoluția situației nu pare deloc încurajatoare. Chiar și cu respectarea măsurilor impuse și cu precauție, se pare că acele mici momente de neatenție, în care lăsăm garda jos, sunt suficiente pentru a contracta virusul. Slavă Domnului, m-am testat de la primele simptome și am norocul să sufăr de o formă ușoară. Am făcut febră, mi-am pierdut gustul și mirosul, am avut dureri de cap și dureri de spate. Am anunțat DSP-ul încă de la aflarea rezultatului, țin legătura cu medicul, mă medichez și îmi monitorizez constant temperatura și saturația de oxigen. Chiar și așa, simptomele nu sunt deloc plăcute și nici nu vreau ...

RO-ALERT: Peste 3 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, în Brașov!

Imagine
Un mesaj RO-ALERT a fost emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, în această dimineață, pentru a atenționa că numărul de cazuri de COVID-19 este ridicat în municipiul Brașov (peste 3 la mia de locuitori) și că intră în vigoare noi restricții.  „ATENȚIE!!! În mun. Brașov nivelul de răspândire a noului coronavirus (COVID 19) este ridicat - peste 3 la o mie de locuitori. MASCA este obligatorie în spațiile deschise și în cele închise! Școlile își vor desfășura cursurile online. Activitatea ÎN INTERIOR a restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor, muzeelor, sălilor de spectacole și sălilor de jocuri de noroc este interzisă. ISU BRAȘOV” - acesta este mesajul transmis de autorități.

Accident cu patru victime, pe DN 1

Imagine
Trei adulți și un copil au fost răniți într-un accident rutier produs astăzi, în zona localității Vlădeni, din județul Brașov.   „În această dimineață, în jurul orei 10.10, un bărbat, în vârstă de 33 ani, care conducea un autovehicul pe DN 1, la km 196 + 650 m, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod.  În urma impactului au rezultat 4 victime, care primesc îngrijiri medicale la fața locului.  La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.  Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier” , a detaliat agentul de poliție Nadia Olaru. Detalii AICI ! 

Impact între o autospecială SMURD și un autobuz

Imagine
O autospecială SMURD și un autobuz RATBV au intrat în coliziune, în această seară, în municipiul Brașov. Evenimentul rutier a avut loc la intersecția str. Lungă cu str. Morii. „A stăzi, 25 octombrie 2020, în jurul orei 17.30, pe strada Lungă din municipiul Brașov a avut loc un eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale, în care au fost implicate două vehicule, respectiv o autospecială SMURD și un mijloc de transport în comun. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că autospeciala SMURD ar fi avut semnalele luminoase și acustice în funcțiune. La momentul producerii evenimentului rutier, în autospecială nu se afla niciun pacient. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale", a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent Nadia Olaru .

Șofer bătut în trafic, la Brașov

Imagine
  Un șofer a fost bătut de un alt conducător auto, astăzi, după o tamponare produsă pe strada Hărmanului din municipiul Brașov. La fața locului s-au deplasat polițiști și un echipaj de la Ambulanță.  „P olițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Hărmanului din municipiul Brașov a avut loc un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate două autovehicule, iar în urma producerii evenimentului, unul dintre cei doi conducători auto ar fi fost agresat fizic de către celălalt. Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au constatat faptul că în urma evenimentului rutier, un bărbat, în vârstă de 39 ani, conducător al unuia dintre cele două autoturisme, l-ar fi agresat fizic pe celălalt conducător auto, un bărbat în vârstă de 61 ani. Bărbatul în vârstă de 61 ani a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea de către polițiști din cadrul Serviciului Ruti...

Petrecere întreruptă de polițiști, în județul Brașov

Polițiștii brașoveni au controlat 202 societăți comerciale și persoane fizice autorizate, în ultimele 24 de ore, cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, fiind identificate două societăți comerciale care nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor. Pentru una dintre acestea a fost dispusă măsura suspendării activității. „La data de 24 octombrie 2020, în jurul orei 19.25, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat faptul că la o societate comercială amplasată pe raza localității Bod din județul Brașov se desfășoară o petrecere privată, nefiind respectate prevederile legale impuse în perioada stării de alertă. Astfel, polițiștii au procedat la legitimarea tuturor persoanelor aflate în interiorul imobilului unde societatea comercială își desfășoară activitatea, ocazie cu care au identificat atât administratorul localului, cât și persoanele participante, acestea fiind...